Un om norocos – recenzie

De multa vreme voiam sa citesc un roman scris de Octavian Paler, iar motivul principal este acela ca gasisem numeroase citate din cartile sale, pe internet. Imi lasase impresia unui om inteligent, cult dar, mai presus de toate astea, imi lasase impresia unui om. Un om care incearca nu numai sa isi explice mai multe decat un om de rand ci sa si impartaseasca celorlalti din experientele sale. Nu m-am inselat: Paler este un om cu o gandire atat de profunda incat socheaza si, in acelasi timp, un fin observator al naturii umane.

Un om norocos e o carte despre oameni care nu pot iubi fiindca au fost crescuti si educati prin ura. Oameni care isi constientizeaza tot timpul conditia dar le lipseste forta de a si-o depasi. Persoane care simt in anumite momente ca ar putea sa devina oameni in adevaratul sens al cuvantului dar nu o fac fiindca nu sunt dispusi sa renunte la placerile de moment oferite de razbunare.

Un om norocos este povestea lui Daniel Petric, un copil care nu se ridica la nivelul asteptarilor tatalui sau si care, in timp, ajunge sa il urasca pe acesta si sa faca tot posibilul ca si tatal sau sa il urasca, la randul lui. Intre cei doi incepe un adevarat razboi psihologic iar rezultatul este trimiterea lui Daniel la scoala de corectie si, mai tarziu, la spitalul de psihiatrie. Aceste experiente fac din Daniel Petric un adevarat maestru al manipularii oamenilor si il ajuta chiar “sa scape” de la spitalul de psihiatrie si sa se inscrie la Belle Arte. Dupa ce se angajeaza ca cioplitor de cruci, ajunge, printr-o intamplare, la un azil, pe malul marii unde este angajat sa ciopleasca in marmura cate o statuie pentru fiecare batran care moare. Insa azilul se dovedeste a fi un adevarat templu al urzelilor, un centru al raului, asa cum il vede Petric, unde toti batranii sunt “sub stapanirea” Batranului, o legenda despre care toata lumea stie ca exista dar nimeni nu are curajul sa il viziteze macar, chiar daca el nu si-a mai aratat fata de ani de zile. Toti se tem, mai putin Petric.

Cartea nu este extraordinar de greu de citit in ciuda profunzimii lui Paler. Foloseste fraze scurte dar de impact, reusind sa surprinda intr-o singura carte atat de multe slabiciuni ale oamenilor incat dupa jumatatea cartii incepi sa te intrebi daca nu cumva le-a cuprins chiar pe toate. Un om norocos este o carte care misca prin dramele traite de personaj dar, mai ales, misca prin modul in care personajul constientizeaza aceste drame, isi recunoaste greselile si totusi, alege atacul ca cea mai buna forma de aparare impotriva realitatii injuste.

“ Adevarul e ca m-au atras intotdeauna cimitirele. De cate ori am avut timp si exista un cimitir prin apropiere, inca inainte de adeveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri intregi printre morminte. E placut sa intalnesti atatea nume de oameni fata de care tu ai o superioritate indiscutabila: traiesti. Orice ar fi facut ei, oricat de mari ar fi fost calitatile lor, mediocritatea ta valoareaza mai mult: e vie, respira. In plus, nimeni nu-ti striga ca nu esti bun de nimic, desi intr-un cimitir sunt mai numerosi oameni decat pe strada. Cu mortii nu risti niciodata nimic. Ei sunt foarte politicosi si discreti; singurul pericol e sa te plictisesti de atata discretie. ”

“…nu stiu, domnule sculptor, cum e mai rau: sa-ti para rau de ce ai facut sau de ce n-ai facut. Asta niciodata n-am reusit sa ma decid… Dar mint…Cineva zicea ca pe masura ce-i scad puterile, ii scad si dorintele. Adica nu ai putere sa fugi, nu mai ai dorinta sa fugi. Eu cred ca lucrurile nu stau asa. Daca nu mai ai putere sa bei e si pentru ca nu-ti mai e de ajuns de sete. Si, la drept vorbind, asta-mi reprosez. Ca atunci cand puteam merge nu mi-a fost de ajuns de sete. Ca am avut forta sa renunt. Imbatranisem, domnule.

Cand omul e cat de cat tanar, in ciuda anilor, e slab in fata dorintelor. N-are puterea sa renunte, cedeaza in fata lor. Se apleaca spre izvor, fiindca nu-si poate stapani setea. Cand face pe inteleptul, gata. S-a terminat. Vedeti prin urmare ca n-am glumit spunand ca bolile ne deschid ochii. Ascultati-ma pe mine, viata e un miracol ticalos de scurt.”

O recenzie de Andrei Rosca publicata pe bookblog.ro

2 Responses to “Un om norocos – recenzie”

  1. [...] Un om norocos – Octavian Pale [...]

  2. Anul, ce numai a trecut, am citit şi eu o carte care ma făcut să mă cutremur. Una în care visul, reveria, temerea, incapacitatea lipsei ” de a crede” sunt redate de o minte sclipitoare. Aveam atâta nevoie de cartea asta, de esenţa ei încât numai puteam respira normal, ci doar un miros de mlaştină şi sânge maşinal. Mulţumim dragă Sculptore a marmurei de cuvinte negre…

Leave a Reply