In legitima aparare (I)

Daca navaleste peste tine, in casa, un infractor, si ai arma, poti sa-l impusti. In schimb, daca navaleste istoria, nu prea ai cum sa te aperi. Cel mult, poti incerca s-o judeci.

Intr-o seara plicticoasa din acest noiembrie rece, mi s-a stricat televizorul. Un televizor pe care abia il cumparasem si pe care am dat o groaza de bani. Brusc, am ramas dezorientat. Ma intrebam cum o sa-mi petrec seara fara sa vad ce s-a mai intamplat in halucinanta noastra patrie. Dar, cum singura mea competenta tehnica, reala, consta in a da cu pumnul o data sau de doua ori in obiectul defect in speranta ca-si va reveni, am fost nevoit sa ma impac cu situatia.

Ma voi culca mai devreme, mi-am zis resemnat, luand o carte si asteptand sa mi se faca somn. Si, pentru a fi si mai ferm in resemnarea mea, am cautat un argument. La urma urmei, am ajuns sa depind de gunoiul electronic de la televizor ca de un drog? A ma lipsi de el e un gest de legitima aparare.

Cum am facut, insa, greseala de a amana luarea unui somnifer, iar cartea pe care ma apucasem s-o citesc nu era suficient de interesanta, m-am pomenit punandu-mi tot felul de intrebari pe marginea ultimelor scandaluri (vad ca o ducem din scandal in scandal) de pe malurile Dambovitei.

De aici, am ajuns, fireste, la recapitulari. Istoria ultimilor cincisprezece ani a fost pentru mine plina de atatea surprize urate, incat legitima aparare ar trebui sa-mi impuna sa trag unele concluzii. N-am fost totdeauna “un sceptic”, incapabil sa aprecieze minunata noastra tranzitie. Dimpotriva, am avut momente in care am dat dovada de un “optimism” pripit si stupid. In doua randuri in care nu l-am ascultat pe scepticul din mine, am reusit sa ma insel intr-un mod absolut penibil: o data in ‘96, a doua oara (ce-i drept, cu oarecari retineri) in 2004. Imi imaginam ca important e sa crezi in ce spui si ca asta e de ajuns. Ei bine, n-a fost de ajuns. Ar fi trebuit sa pricep ca, in vremuri cum sunt cele de azi, orice idealism sfarseste prin a se face de ras. In plus, m-am ales si cu uri pe care nu le inteleg.” (…)

Articol publicat in Cotidianul, 07 noiembrie 2005

3 Responses to “In legitima aparare (I)”

  1. “In schimb, daca navaleste istoria, nu prea ai cum sa te aperi. Cel mult, poti incerca s-o judeci.”
    Dacă e să stăm drept şi să judecăm la fel, istorie se numeşte inclusiv clipa ce tocmai trecu… Aşadar, tot ce s-a întîmplat ieri şi alaltăieri, săptămîna trecută şi aşa mai departe. Îmi pot doar imagina cum ar fi reacţionat Maestrul la năvala de duminică, a propos de alegerile europarlamentare din “halucinanta noastra patrie”. Şi cînd năvălitorii s-au materializat în comunişti, naţionalişti, extremişti, xenofobi şi… iată, un cioban de drept, pe care cu toţii îl ştim, mai mult ori mai puţin…
    Octavian Paler nu a fost nici o clipă sceptic privitor la ceea ce se derula în România. Doar realist, dureros de realist…

  2. Da. Mass-media ne fura intimitatea.Poate ca ar trebui incet-incet sa ne vedem de ale noastre si din ce in ce mai putin (sau deloc) de ale lor.

  3. @ Mirella, ai perfecta dreptate a doar realist, nu sceptic …

    @Magadelena, insa uneori nu avem cum sa scapam de ea …

Leave a Reply